0722 323 533 (de luni până vineri, între orele 12:00 - 14:00) contact.info.nmg@gmail.com

      Bacteriile, acizii și cariile

      Am fost spălați la creier de mici că bacteriile din gură produc, din zahăr și carbohidrați, niște acizi care atacă dintîi și fac carii (găuri) în ei. Însă dintîi sunt de departe cele mai rezistente și dure structuri din corp. Deci acizii respectivi ar trebui să fie foarte agresivi și corozivi, nu-i așa?

      Însă de ce acizii nu atacă niciodată mucoasa, gingia sau limba ci numai dintîi, al căror smalt este cea mai rezistență substanță? De ce nu ne arde și ne doare gingia sau mucoasa de la acidul acestor bacterii? De ce acizii nu ne fac găuri în gingie sau mucoasa sau limba ci numai în dinți și masele? (Aftele din gură nu sunt urmarea la acizi, în caz că va gândiți la ele. Aftele au alte cauze și nu apar în legătură cu cariile).

      Cele mai multe resturi de mâncare – și deci și bacterii – se află oricum în spațiile intradentare și nu pe suprafață dinților sau a maselelor.

      Însă în spațiile intradentare cariile apar cel mai rar și gingia sau mucoasa adiacentă nu este atacată niciodată de acei acizi teoretici, deși este clar că acolo se află cele mai multe bacterii. De aceea ne bat la cap dentiștii să curățăm bine acel spațiu cu ață dentară sau cu periuță.

      Deci cu privire la formarea cariilor, spălatul pe dinți nu aduce nimic, având în vedere că peste 90% din carii apar în locuri în care oricum nu rămân resturi alimentare și periatul nu are nici un folos. Această teorie nu poate fi decât o prostie. Că aproape toate teoriile medicale de până acum, dovedite deja de Nouă medcina germanică, că fiind greșite.

      Și întradevăr chimia ne învață: nu are cum să existe un acid care atacă numai dintîi și nu atacă gingia, mucoasa sau limba.

      Așa ceva nu există. Orice om știe asta când mănâncă sau bea ceva foarte acid. Aciditatea se simte imediat la limba sau mucoasa.

      Teoria apariției cariilor este de fapt atât de idioată, încât ar trebui să începem să radem în hohote de naivitatea noastră.

      Dar și de prostia celor care ne învață o astfel de teorie fără noimă care nu se potrivește deloc cu realitatea.

      Orice dentist – dacă ar gândi numai 5 minute – și-ar putea seama ușor că ceva nu este în regulă cu teroria asta, căci pe lângă paradoxul cu spațiul intradentar și poziția reală a cariilor există și alte indicii, de ex. copiii cărora le ies dintîi căriați direct din gingie. Sau datorită faptului că unele carii apar practic peste noapte.

       

      Spălatul pe dinți

      Cum se mai pot strică dintîi ? Cu un polizor sau ciocan . Dacă frecăm zilnic dintîi cu o perie și o pastă care conține particule abrazive (pastă de dinți!) atunci le putem strică și subția cu mare siguranță smalțul extrem de valoros și important.

      Asta fac miliarde de oameni zilnic. Bineînțeles, că o fac fără să se gândească o clipă ce fac de fapt.

      Deci combinația de substanțe abrasive și frecatul cu o perie, așa cum știe orice om este ceva foarte bun la șlefuit, adică subțiat o suprafață prin frecare.

      Pastă de dinți nu conține numai nisip sau cristale abrazive, dar și câteva chimicale acide (sodium laureat) și substanțe toxice (fluor, etc.).

      “Spălatul pe dinți” așa cum se face el astăzi (corect ar fi “abraziunea smalțului”) este deci ideal pentru a distruge smalțul. Mai ales când se folosește o periuță cu peri țări, când se freacă dintîi mult timp sau când se folosește o periuță electrică.

      La atâta “progres” al medicinii, probabil că în câteva decenii ne vom polizam dintîi cu aparatele dentiștilor folosite la curățirea “profesională” a dinților și vom numi asta mai departe “spălat pe dinți”. La periuțe electrice și nisip în pastă de dinți am ajuns deja.

       

      Apariția cariilor

      Oare cum se poate strică un dinte pe cale naturală, fără acizi misterioși și șlefuit, având în vedere de cine e construit de fapt acel dinte ?

      Cine poate contrui un dinte îl poate și distruge, dacă dorește. Dovadă cea mai clară sunt copii cărora le ieși din gingie dintîi deja căriați.

      Un dinte se poate construi și la fel de bine se poate strică la comandă creierului, căci este ceva viu. Există comenzi de necroză (distrugere) celulară și altele de diviziune celulară.

      De fapt și cariile apar, că orice altă boală sau necroză, în urmă unui conflict emoțional și anume a unui “conflict de mușcătura”, conform Noii medicini germanice.

      Atât la oameni dar și la animale, apare în urmă unei supărări uneori o dorința nesatisfăcută de a mușcă sau sfărâma cu dintîi pe cineva/ceva.

      De exemplu un câine micuț care ar dori să muște un doberman, dar nu are curaj. Animalele sălbatice au o ierarhie binestabilita și nu au aceste probleme de regulă. Însă la oameni și animalele de casă este altfel. Există destule motive de supărare pe dușmani, colegi, vecini, șefi, prieteni, pe golanii din cartier dar nu mereu îi

      putem bate sau mușcă pe aceștia așa cum am dori. Și deci apare un conflict între dorința și realitate. Cum nu suntem animale, nu îndrăznim să mușcăm pe ceilalți așa cum ar trebui, deși ne dorim asta din toată inima. Numai copii mici mai fac asta în mod instinctive. Și des îi oprim de la asta și astfel le facem carii.

      “Muscatul” pentru oameni este des echivalent cu “a bate pe cineva”, “a se răzbună”, “a pedepsi” sau “a se apară”.

      Cei mai mulți din noi nu mai mușcăm și nu ne mai batem căci suntem educați sau nu avem voie sau este interzis să ne rafuim (de ex. la școală, sau acasă cu frații), sau ne este frică să ne rafuim cu el căci rivalul/dusmanu este mai puternic decât noi. Maraim, dar nu mușcăm.

      Cât timp conflictul este activ se necrozeaza o parte din dinte, la comandă creierului. La fel este de fapt că și necroză osului (leucemie), la cea a articulației (artroză), necroză pielii (dermatita, eczemă) sau necroză amigdalei (amigdalita).

      Deci apare un conflict între dorința și realitate și asta duce imediat, în puține ore, la o necroză în dinte. Ori este afectat smalțul (“nu am voie să mușc rivalul/dușmanul”, e în școală și este interzisă bătaia), ori la dentina (“nu pot să mușc rivalul/dușmanul”, căci nu am curaj să o fac).

      Dacă dorim să sfaraman dușmanul/rivalul cu măselele, căria apare la masele.

      Fiecare dinte are funcția lui: cu incisivii infascam, cu cei frontal rupem bucatati, cu canini sfasiem sau crăpam, cu molarii sfărâmăm.

      În funcție de dorința individuală simțită în furia, ura sau dorința de răzbunare simțită, este afectat un anumit dinte sau măsea și în ele apare o carie, o gaură.

      Când se termină conflictul căria este reparată și dintele refăcut. Însă la asta nu se mai ajunge de regulă în ziua de azi căci lumea se duce la dentist, iar acesta strică dintele și mai mult și îl umple pe cu substanțe moarte care nu mai permit reparația. Iar gaură care o face dentistul este de regulă de 5-10 ori mare decât cea inițială și asta des numai din cauza că au frică de niște microbi sau bacterii.

       

      Rezolvarea conflictului

      Da, până și dintîi se repara de la sine dacă nu facem greșeli și încheiem conflictele! Asta au observat deja mulți oameni. Dar reparația lor este posibilă numai când am încheiat conflictul. Dacă conflictul persistă căria va crește mai departe. Și până la Dr. Hamer nu știam acest lucru. Dar acum știm și putem acționa de la prima pată neagră. Găsim conflictul și îl încheiem simbolic sau real.

      O metodă de a încheia simbolic un conflict de “mușcătura” atunci când am sesizat o carie este de a mușcă în ceva tare (morcov, pernă, lemn) în loc de a “mușcă” (bate, lovi) pe dușmanul/rivalul/persoană cu pricina. Atunci conflictul se încheie, căria este oprită și acum începe procesul de reparație. Trebuie deci să facem în mod virtual ceea ce am dorit dar nu am făcut.

      La dentist cariile nu ar trebui găurite și mărite deloc ci ar trebui – după o curățire fără burghiu astupată gaură cu acel ciment provizoriu – care poate fi deteriorat de corp și înlocuit cu materie dentară cu timpul. Un astfel de ciment se poate cumpără și folosi de fiecare în vremuri grele sau de ex. când toți dentiștii au murit sau au plecat în străinătate. Sau când nu mai au curent pentru mașinăriile lor teribile.