Pe pariu ca pretinsul virus rujeolic nu exista? – Episodul 2
Episodul 1 AICI.
Weekendul trecut, la o zi după verdictul din 12.03.2015 din Ravensburg, am avut deci bucuria de a participa la o prelegere și un seminar excepțional cu dr. Ștefan Lanka în Langenargen, o mică localitate de lângă lacul Konstanz. A fost un seminar de la care m-am întors acasă mai bogată de un milion de ori, atât intelectual, cât mai ales sufletește! Îmi doresc din toată inima să pot face un transfer telepatic și să va transmit tot ce am învățat în acest weekend, promit că am să încerc -în timp- să cuprind câteva din temele discutate acolo. Oricum, nu a fost ultimul seminar la care am mers.
Când am citit în Newsletter-ul de la începutul lui martie că se va organiza acest seminar special pe tema procesului și a publicațiilor despre pojar discutate în proces, am început să-mi fac planuri că să merg acolo. Am făcut cerere de concediu, am căutat o pensiune ieftină, bilet de tren ieftin, apoi mi-am bătut capul cum să fac rost de bani pentru seminar: 2 zile = 180 de euro, pe care efectiv nu mi-i permiteam.
În final i-am scris direct lui Ștefan Lanka, i-am relatat cine sunt și cu ce mă ocup, i-am trimis link la blog că să vadă câte articole ale lui am tradus până acum, apoi i-am mulțumit pentru faptul că datorită lui am acum un copil perfect sănătos, i-am explicat că am un salariu modest și… l-am rugat de un rabat de 30%. Răspunsul lui? „EU va mulțumesc dvs. pentru angajamentul dvs. Se înțelege de la sine că sunteți invitată mea. Nu trebuie să plătiți nimic”.
Așa se face că vineri seară, după o călătorie cu trenul de aproape 5 ore, am participat -alături de alți 40 de oameni- la prelegerea lui Ștefan Lanka despre desfășurarea și mai ales despre background-ul procesului. De față au fost și câțiva jurnaliști (mă rog, unii chiar nu sunt demni de această denumire, fiind mai mult niște lachei programați să manjeasca și să discrediteze tot ce deranjează propagandă de spălare pe creier care este dictată de sus).
Iată ce dialog am avut în pauză prelegerii cu una din jurnalistele prezente:
Jurnalistă: „Îl cunoașteți personal pe dl. Lanka?”
Eu: „Nu, dar îi cunosc prelegerile de pe youtube, publicațiile și cărțile. Lui îi datorez faptul că am un copil sănătos!”
Jurnalistă: „Dar de ce? Ce a avut copilul?”
Eu: „Nu a avut nimic, tocmai asta e frumusețea, îi datorez lui Ștefan Lanka faptul că am un copil nevaccinat și perfect sănătos, care în aproape 7 ani nu a luat niciun medicament.”
Jurnalistă: „Dar… îi dați ceva?… cumpărați ceva de la dl. Lanka? … Știți, el vinde niște prafuri…”
Eu, calmă: „Serios, la acest nivel doriți să discutăm? Ok, atunci va las… O seară bună!”
Și am plecat de lângă ea.
Culmea este că aceeași jurnalistă îi ciugulea din palmă lui Lanka la finalul prelegerii, după ce aflase că acesta l-a cunoscut personal pe marele Ivan Illich, față de care jurnalistă avea o profundă admirație. A mers până într-acolo încât și-a cerut scuze de la dr. Lanka pentru că într-un articolas mai vechi îl numise „clown-ul săptămânii”… Deh, așa e când omul vine să se informeze direct de la sursă, află ceva mai multe decât de pe Mincipedia.
În caz că va întrebați, Ștefan Lanka nu vinde „prafuri”. El colaborează cu o editura online unde își vinde revistele și cărțile; această editura oferă spre vânzare printre altele două seturi (Bio-ReSet) alcătuite de dr. Lanka și recomandate că să ajute în cazuri de epicriză, situațîi cu simptome accentuate etc. Nu mai întru în amănunte despre ce este o epicriză, detaliile le aveți în articolul despre Nouă Medicină Germanică. Având în vedere că în perioadele de simptomatică puternică, lipsa de energie și aciditatea din organism pot agrava simptomele, dr. Lanka a alcătuit acest set de „prim ajutor”, care constă din produse ce pot fi cumpărate și separat din alte surse, evident, deci nu sunt produse de el, nu are licență, nu are patent, nu se îmbogățește de pe urmă lor 🙂
Contextul acestui set este următorul: la prelegerea de vineri seară Ștefan Lanka a relatat despre cum descoperise el cu întârziere Nouă Medicină Germanică din cauza antipatiei pe care o avusese inițial față de dr. Hamer. Când s-a apucat să citească și să verifice Nouă Medicină Germanică, evident că a realizat imediat că acolo sunt răspunsurile la aproape toate întrebările despre cauzele bolilor!
Citat Lanka: „Hamer mi-a luat frică de cancer și mi-a dat frică de infarct” asta deoarece conflictele teritoriale vin cu infarct în epicriză, după rezolvare. Dealtfel, dragul și binecuvântatul nostru chirurg Adrian Cacovean ne va povești cât de curând cu amănunte despre ce a trăit el în epicriză lui! Până atunci, să fim recunoscători că rugăciunile ne-au fost ascultate și acest mare om s-a pus din nou pe picioare și își va continuă misiunea existențială divină.
Ei bine, revenind la epicriză, cred că pe dr. Lanka l-a preocupat ani de zile cum să ajute oamenii să treacă mai ușor prin epicrizele puternice după rezolvări de conflicte, de aceea a studiat aspectele crizelor epileptoide și a alcătuit acest set că o trusa de ajutor esențială pentru momentele grele ale unei epicrize.
Și eu am avut o astfel de epicriză în 2013, deși atunci fuseseră mai mulți factori implicați, apoi am mai avut una chiar iarnă trecută, când ne-am petrecut Crăciunul pe malul oceanului, pe insula La Palmă, într-o atmosfera de vis, iar eu am avut niște migrene vreo 4 zile de nu-mi puteam mișcă deloc capul fără să mă sageteze niște dureri cumplite. Nu am luat nimic, mental am desfăcut sticlă de șampanie și m-am bucurat, fiindcă știam că mi-am mai rezolvat un conflict și că durerile de cap vin de la expulzarea edemelor din focarul Hamer. Evident că au trecut de la sine. Dată viitoare am să încerc să experimentez cu câte ceva din produsele recomandate de Ștefan Lanka. Va traduc și vouă ce conține setul ReSet – cu explicațiile date de dr. Lanka:
- Picături Gelum – recomandate în epicriză cu dureri de cap puternice, migrene, atacuri cerebrale etc., aceste picături leagă amoniacul și stabilizează pH-ul sângelui. Dacă simptomele puternice sunt legate de lipsa de oxigen, aceste picături ajută la atenuarea și scurtarea crizei epileptoide.
- Natron (hidrogenocarbonat de sodiu), foarte util pentru menținerea unei valori ideale a pH-ului din sânge la 7,38 (și multe alte utilizări). Rinichii funcționează în mod optim doar atunci când sângele conține suficient carbonat hidrogenat. În organism și în creier se produce energie în mod optim atunci când sângele, limfa, așa-zisul țesut conjunctiv și urină sunt întotdeauna ușor alcaline.
- Benzi de testare a nivelului pH-ului, de ținut la întuneric în dulapul de baie, pentru verificarea regulată a pH-ului.
- „Gehirn-Fit”, o combinație purificată alcătuită din componentele de baza ale substanțelor matricei (glucozamina, GAG, Glykosaminoglykanen). Cercetarea neurologică a recunoscut între timp importantă țesutului glia din creier. Există mult mai multe celule glia decât neuroni, deoarece țesutul glia alimentează neuronii cu energie, oxigen și substanță matriceala, și îi susțîn în sarcinile lor de transport energetic. Această „vată de zahăr” trebuie reînnoită permanent, iar corpul nu poate produce singur această substanță; este vorba de GAG. Pentru a evita lipsurile, pentru a atenua durerile de cap și epicrizele puternice, trebuie să ne hrănim cu toate substanțele vitale necesare sau să completăm cu aceste substanțe.
- Maltodextrin 19 bio, maltoză, util în perioade de stres permanent, de traume apăsătoare, precum și în fazele vagotone, de vindecare. În special împotriva crampelor, a dificultăților de înghițit precum și a lipsei de apetit, maltoză ajută la depășirea lipselor energetice. 3-5 lingurițe pe zi.
- Glucoză biologică, primul ajutor în faze acute de căderi de energie! Ajunge rapid în creier, unde poate echilibra pe termen scurt lipsa de energie și astfel poate atenua epicrizele deja declanșate. În plus, va spun din experiență mea personală că este bine să aveți întotdeauna la voi, pentru orice eventualitate, un pachețel de glucoză. Dacă unui om îi vine rău și-l vedeți cum se prăbușește (am văzut asta deja de câteva ori), ajutorul imediat ideal este să-i dați o bucățică de glucoză. S-ar putea să aibă diabet și să îi salvați viață!
- Argilă verde; argilă creează suprafață și prin această energie în organism, având efecte benefice asupra metabolismului celular. Argilă conține diferite minerale, protejează mucoasele, ajută la digestie și la detoxifiere.
- Manju; când microorganisme efective fermentează într-un anume mod timp de un an de zile alge și fructe, substanțele active eliberate sunt asimilabile în mod optim. Manju reprezintă un amestec de vitamine, enzime, substanțele de temelie ale proteinelor și acizilor nucleici, care sunt concentrate și combinate în mod ideal. Ele ajută imediat în situațîi de încordare extremă și de șoc, stabilizand metabolismul și ajutând la eliminarea toxinelor și a radicalilor liberi. Când organismul nu are lipsuri energetice majore, Manju este cea mai bună alegere pentru stabilizarea persoanelor în epicrize.
- Picături Bach Rescue Remedy; ideale în situațîi de șoc, stres acut, sperieturi, panică etc., pentru a ajută persoană respectivă să depășească momentul de șoc. Picăturile Bach ajută în multe afecțiuni. Toate remediile florale Bach, precum și remediile homeopate, pot fi obținute oricând gratuit!
- o sticlă de apă „food safe”; apă este viață și trebuie băută din sticle produse fie din material de sticlă superior, fie din material de plastic food safe, deci nu plastic ordinar. Pentru că apă să aibă un efect benefic asupra corpului, ea trebuie să aibă o energie din tensiunea superficială optimă și nu să trebuiască să fie mai întâi filtrată prin ficat. Dacă nu avem un filtru de apă bun, măcar să bem apă din sticle mai de calitate.
- lichior de chili; pentru cazurile extreme, în care nivelul de energie este atât de scăzut încât nu ajută picăturile Gelum, natronul, apă, maltoză sau glucoză, este recomandat lichiorul de chili, pentru obținerea de energie suplimentară. Alcoolul este un solubilizant și pentru formă de energie a viețîi, fluidul din tensiunea superficială. Capsaicinul din chili poartă în el această energie, motiv pt. care ne putem și arde de la prea mult capsaicin. De asemenea, este cunoscut faptul că chili-ul școală și „morții” din mormânt, de aceea este recomandat în momente de lipsa extremă de energie și în stări de șoc foarte puternice. Se recomandă de asemenea consumul regulat de alimente piperate, pentru că metabolismul să se familiarizeze cu această formă de energie și s-o poată utiliza că formă de stocare.
- Folie aurie izotermică; în situațîi de șoc se instalează o lipsa acută de energie și un frig interior. Aici poate ajută această folie izotermică. Dacă persoană respectivă trebuie întinsă pe jos, este recomandat să punem mai întâi paturi sau haine, apoi folia și apoi persoană. În plus, este recomandat să facem cu toțîi din 5 în 5 ani câte un curs de prim ajutor, pentru a reține toate tehnicile necesare și pentru a fi mereu la curent cu noile descoperiri în acest domeniu, atât pentru noi cât și pentru alții. Cine oferă, va primi înapoi. Când oamenii nu oferă nimic, de exemplu prin aceste cursuri, nu vor putea nici ei să primească ajutor la nevoie.
- Un pachet de șervețele igienice de unică folosință; în cazuri de urgență, și igienă personală este importantă, de aceea se recomandă aceste șervețele igienice de unică folosință, care mai ales umezite pot avea un efect răcoritor în caz de pierdere a cunoștinței în timpul unei epicrize; se folosesc pe cap, pe bust sau pe burtă.
Eu am plătit 99,95 de euro pe acest set. Ei bine, am adunat prețul tuturor acestor produse așa cum sunt ele vândute pe internet și am ajuns la vreo 92 de euro. Dacă mai socotim și transportul pt. când le comanzi separat din diverse surse, până la urmă oferta firmei Food d’Or este chiar ceva mai convenabilă. Dar să revin la weekendul minunat petrecut la lacul Konstanz.
Vreau să va spun că am fost profund impresionată de omul de știință Ștefan Lanka, dar la fel de mult și de OMUL Ștefan Lanka. Și nici nu avea cum să fie altfel. În momentul când a intrat el în încăpere, totul a căpătat o dimensiune liliputană. Imaginați-va un „urs” de aproape doi metri, care radiază o forță și o suveranitate extraordinare, dar în același timp are un zâmbet prietenos, uneori șăgalnic, o privire deschisă, o voce caldă și o atitudine calmă, empatică și total zen. Mi-a amintit pe undeva de dragă de Crina Vereș a noastră. Pe lângă multitudinea de cunoștințe și informațîi transmise vineri, sâmbătă și duminică (sută de informații pe minut, că abia apucăm să luăm notițe, darămite și să mai prelucrăm informația), m-a impresionat profundă lui autenticitate și umanitate, adică este exact așa cum mi l-am imaginat după ce i-am citit cărțile și i-am vizionat prelegerile pe internet. Sper să-mi fac timp să aprofundez toate inspirațiile și sursele numite de el.
Am cunoscut-o și pe mama lui, care a participat împreună cu noi la prelegere și la seminar, iar în pauză am ajutat-o la servit cafea. O persoană adorabilă, caldă și bună, la despărțire ne-am îmbrățișat și am schimbat numere de telefon și adrese, cu promisiunea mea că la vara vin s-o vizitez cu toată familia. În pauzele de la seminar am fost cu toțîi la masă de prânz, iar eu am profitat de ocazie că să mă așez mereu lângă ea. Mi-a povestit multe chestii drăguțe din copilăria lui Ștefan Lanka și din viață lor, dar și despre toată suferință prin care au trecut datorită stigmatizării fiului ei din momentul când acesta a început să deranjeze sistemul. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost că abia de câțiva ani -după moartea soțului ei- a început și ea să se implice în ceea ce face fiul ei, deoarece înainte de asta soțul ei fusese mulți ani de zile foarte „supărat” și dezamăgit din cauza că -în ochii lui- fiul lui își aruncase la gunoi viață și carieră prin decizia de a înota împotriva curentului. Ce păcat că nu a avut și el bucuria de a realiza ce om minunat a devenit copilul lui!

lângă Ștefan Lanka, omul datorită căruia copilul meu este nevaccinat și sănătos
I-am povestit drăguței doamne ce fac și eu că să ajut părințîi să iasă din dogmă vaccinării, relatandu-i că uneori mă plimb noaptea pe străzile și prin orașele vecine și împart flyere și manifeste antivaccinare la cutiile poștale, i-am povestit de blogul meu, de traduceri, de tot efortul pe care-l investesc în muncă de informare pentru alți părinți, accentuând pe faptul că fiul ei mi-a fost și îmi este o mare inspirație, apoi i-am mulțumit din suflet pentru acest „dar divin” pe care ea l-a făcut omenirii și pentru faptul că a demonstrat că un copil iubit devine întotdeauna un adult autentic și iubitor de adevăr! Am simțit că a fost impresionată și fericită să vadă în direct efectul muncii fiului ei! Când i-am mai arătat și poză lui David cu cuvintele „copilașul asta îi datorează fiului dvs. sănătatea perfectă de care se bucură”, au podidit-o lacrimile.
La final, i-am povestit că adusesem la mine și vreo 100 de flyere despre moartea cerebrală și fraudă donării de organe, cu intenția de a le răspândi prin orășelul lor, pe la cutiile poștale, dar nu mai apucasem, fiindcă în fiecare seară mersesem la restaurant cu toți participanții și eram obosită, iar dimineață mă trezisem devreme că să nu intarzii la seminar. Nu voiam să mă întorc cu ele acasă și i-am arătat pungă în care le aveam. Cu o elegantă deosebită, mi-a luat pungă din mâna și a spus: „Ei, la vârstă mea trebuie să mă mențîn în formă, așa că sunt convinsă că nu-mi vor strică niște plimbări de noapte prin Langenargen”.
Voi reveni cu luarea de poziție a lui Ștefan Lanka în urmă istoricei erori judiciare din procesul cu virusul pojarului. De asemenea, voi încerca să va traduc și esențialul prelegerii lui Ștefan Lanka despre istoria medicinei și direcția greșită în care s-a dezvoltat medicină, precum și despre teoria infecției și conceptul eronat de „virusuri patogene”. Până atunci, va las cu o fotografie făcută într-o pauză la seminar.
Mulțumim Felicia.
Te iubim și Felicitări pentru tot ce faci pentru semenii tăi !!!
sursa: http://piersicuta.blogspot.ro/2015/03/pe-pariu-că-pretinsul-virus-rujeolic-nu.html#more